În conformitate cu Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova, nr 370 din 12 aprilie 2006 ,,Cu privire la organizarea Concursului republican ,,Pedagogul anului”, în temeiul Legii privind administrarea publică locală, nr. 436-XVI din 28.12.2006, în municipiul Bălţi la data de 24 decembrie 2010 a luat start prestigiosul concurs .
Concursul „Pedagogul anului-2011”
Din categoria activităţilor de rang municipal menite să contribuie la sporirea prestigiului profesiei de pedagog face parte Concursul „Pedagogul anului”. Organizarea, la nivel municipal, a acestui prestigios eveniment a fost axată pe obiectivele fundamentale stipulate în REGULAMENTUL de organizare şi desfăşurare a Concursului republican "Pedagogul anului":
a) sporirea prestigiului profesiei de pedagog;
b) stimularea activităţii creative a pedagogului;
c) promovarea experienţei avansate şi inovatoare;
d) motivarea cadrului didactic pentru autoformare şi formare continuă.
Concursul municipal „Pedagogul anului-2011” s-a desfăşurat în baza Regulamentului sus-menţionat şi a ordinului DÎTS nr. 625 din 29.10.2011 „Cu privire la organizarea şi desfăşurarea Concursului municipal „Pedagogul anului-2011” .
La concurs au participat educatori, învăţători, profesori reprezentînd diverse instituţii şi arii curriculare. Concursul s-a desfăşurat în 2 etape:
1) etapa locală ( în instituţiile preşcolare şi preuniversitare din subordinea DÎTS au participat 81 de cadre didactice).
2) etapa municipală la care au fost înaintate 34 de portofolii:
* 6 – la categoria „Educatorul anului”
* 11 – la categoria „Învăţătorul anului”;
* 17 – la categoria „Pedagogul anului” (la aria curriculară „Limbă şi comunicare” – 12, „Educaţie socio-umanistică” – 2, „Matematică şi ştiinţe” – 4, „Arte” – 1). La concurs au participat candidaţi cu vechimea în muncă între 4 şi 33 de ani.
Pentru evaluarea probelor de concurs au fost constituite 3 comisii de evaluare. Totodată au fost elaborate criteriile şi indicatorii de evaluare a probelor de concurs.
Faza municipală a concursului a inclus probele: „Chestionar”, „Portretul profesorului ideal”, „Proiect didactic”, „ Secvenţa unui PDLD”, „Activitate extracurriculară”, „Ora publică”.
Secvenţe de la ore LT "N.Gogol",profesori Parii N. de la LT "D.Cantemir" şi Şuiu T. ŞM nr. 14. |